Istoric

Mehadia este un loc binecuvântat de trăire multimilenară.

Se află în sud-vestul României, în valea Cernei, la o altitudine de 287 m. Este situată pe traseul european E70, la sud de satul Plugova și la nord de Topleț.

Castrul Praetorium, dar și așezarea civilă din jurul său s-au dezvoltat de la începuturile apariției romanilor pe aceste meleaguri. Cum militarii aveau nevoie să se gospodărească , iar unii și-au întemeiat și familii după serviciul în armată a apărut și localitatea .

Denumirea dată de Praetorium, sugerează în mod evident că aici, într-o perioadă dată, a fost sediul unui comandament militar, eveniment care trebuie să fi avut loc în primul război cu dacii, în anul 101. Aici s-a putut afla sediul Statului Major al armatei romane, într-o zonă care permite retragerea rapidă la sud de Dunăre în caz de pericol, dar reprezintă în același timp un punct înainte de intrarea în defileu, așa cum arată prof. Iulian Lalescu în cartea sa despre castrul de la Mehadia.

Castrul este așezat la circa 3 km nord de comuna Mehadia si la circa 2 km sud de satul Plugova, pe partea stânga a drumului european E 70.

Este,  prin amplasamentul său, un castru de interior care a câștigat o importanță deosebită și prin faptul că existența sa este atestată cronologic pe o perioadă de trei secole

Cercetările arheologice efectuate de până acum au contribuit la identificarea și dezvelirea parțială a unui templu care a funcționat din prima jumătate a secolului al II-lea până in secolul IV-lea.

Majoritatea lingviștilor sunt de acord că românii au adoptat numele maghiar medieval al localității, care a fost înregistrat pentru prima oară ca Michald în 1323.

În documentele Evului Mediu, Mehadia apare sub denumirea de Myhald, scrisă sub diferite grafii: Myhald, Mihald, Mihall, Mychall, Miald.

Asupra numelui s-au purtat și se mai poartă numeroase discuții, unii autorinîncercând să găseasca o legătură etimologică între Ad Mediam și toponimul medieval Myhald, din care a derivat denumirea de astăzi, Mehadia. Alți autori au demonstrat că cea mai logică legătură a toponimicului Mehadia se poate face cu antroponimul maghiar Myhal(y).

În registrele parohiei romano-catolice din Mehadia, care sunt întocmite de-abia din secolul al XVIII-lea, există mențiunea că localitatea și cetatea Myhald s-ar fi întemeiat în anul 1273. Această dată nu este susținută de niciun izvor documentar palpabil, motiv pentru care, încă în urma cu un secol, Pesti Fr. A contestat știrea.

Prima mențiune documentară sigură despre cetate o avem într-un act emis în vremea regelui Carol Robert la 4 februarie 1323, în care aflăm de un oarecare Dionisie, mare stolnic regesc care are și atributul ”castellanus de Myhald”. Pe același personaj ,având aceleași titluri, îl întâlnim și în alte două documente datate la 26 februarie și 2 martie 1323. La 29 martie 1323 Dionisie deține la curte titlul de mare comis regesc, fiind în același timp castelan al cetăților Mehadia și Jdioara. Trebuie să remarcăm faptul că Dionisie apare frecvent în lista dregătorilor semnatari ai actelor regești după Toma, voievodul Transilvaniei, acest loc reflectând probabil poziția sa însemnată la curte, certificâd totodată și presupunerea că regele Carol Robert avea obiceiul să confere demnitarilor săi apropiați și comanda unor cetăți de graniță. La 28 februarie 1324 îl regăsim pe Dionisie cu atributul de castelan de Mehadia. Prezența unui castelan numit din anturajul regelui denotă faptul că la 1323, fortificația de la Mehadia avea deja statutul de castru regal (castra regalia).

Mehadia a fost centrul politic și administrativ al unui district până în veacul al XVI-lea.

Mehadia a devenit o cetate regală a Banatului de Severin.
Cetatea este ridicată pe o culme îngustă și pe marginea unor prăpăstii. Datorită aşezării strategice, accesul era posibil doar prin nord, acolo unde s-a amplasat turnul principal sau donjonul fortificaţiei, construit cu bază hexagonală şi ziduri groase de 2,5 metri şi înalte de peste 16 metri.

Primele semne ale caracterului militar sunt din secolul al XIII-lea, când regele Béla al IV-lea a fortificat-o.  În 1323, regele Carol Robert de Anjou a numit un „castellanus de Myhald” aici.        Inițial, regii maghiari (Carol Robert și Ludovic cel Mare) au pornit de aici pentru a lupta cu voievozii din Țara Românească (Basarab I și Vlaicu Vodă).

La 1402 este prima dată când a fost menționat un comite „Comes of Mihald”. Mehadia era una dintre cele șapte (temporar chiar opt) „cartiere valahice” ale Banatului Severin. Primul plan detaliat al acestei construcții a fost făcut abia în 1697 de către ofițerul austriac contele Luigi Ferdinando Marsigli.

După retragerea Cavalerilor Teutoni, castelul a fost fortificat din nou de Ioan (Iancu) Corvin și de Pavel Chinezul ambii pe când au fost comiți de Banat.

Atât regele Sigismund Báthory, cât și regele Matia Corvin au folosit Mihald (Mihadia) ca bază în războaiele împotriva turcilor. Din cauza importanței lor deosebite, regele Ludovic a încheiat un acord în 1519 cu Sultanul Suleiman I, în care turcii s-au angajat să stea departe de castelul Mihald.

Chiar și după înfrângerea de la  Mohács (1526), moștenitorul tronului fără regat, Ferdinand a insistat ca Mihald să rămână în posesia regală. Cu toate acestea, cetatea a trecut în posesia domnitorului transilvănean și aliat al turcilor, Ioan Zápolya.

În 1554 Petru Petrovici, guvernatorul cetăților Lugoj, Caransebeș și Mihald, a făcut lucrări de fortificație la ziduri și a renovat turnul hexagonal, ale cărui ruine încă mai există astăzi. Cu toate acestea, cetatea a trebuit totuși să cadă în mâinile turcești, deoarece în 1595, cei din Valea Cernei, au fost de partea lui Mihai Viteazul împotriva turcilor.

După schimbarea administrației otomane cu cea habsburgică, fosta cetate a intrat într-o nouă etapă din existența zbuciumată. În 1717 a sosit aici în vizită de prințul Eugen de Savoya, care a ordonat fortificația cetății. Cu această ocazie au fost ridicate două forturi: primul, numit „Sfântul Andrei”, iar al doilea în locul numit de atunci Schanze. Pe locul fortului sfântul Andrei este astăzi liceul din localitate. Cel de-al doilea fort nu se mai obseră.  Doar locul amplasării si câteva ruine.

 

Fortificațiile din Mehadia au fost construite cu piatră din împrejurimi. Complexul militar avea un plan neregulat, protejat pe trei laturi de ravelini cu congregații prefabricate. Ravelinii au fost conectați prin ziduri perdea de protejare.

Luptele pentru cetatea Mehadiei în al treilea război turco-austriac (1737-1739) sunt descrise de Karl Kraushaar. După ce turcii au capturat Orșova pe 24 aprilie 1739, s-au întors spre Mehadia și au asediat cetatea. Militarii  habsburgi au reacționat fără vlagă și cam încet. Numai în iunie au reușit să înființeze și înarmeze trupele necesare la Timișoara. Au plecat la 22 iunie și au sosit la Caransebeș după patru zile. Între timp, Mehadia a fost cucerită de turci.

La 4 iulie 1739, austriecii de sub conducerea  marele duce Francisc de Lorena au atacat în mod neașteptat armata turcă. Luptând, au ajuns la Mehadia la 9 iulie 1739, unde turcii au capitulat și apoi s-au retras. Contrar așteptărilor, au reapărut în fața cetății Mehadia, la 15 iulie, și au luat cu asalt fortăreața de patru ori fără a putea să-i surprindă pe cei dinăuntru.

 

După boala marelui Duce a venit un moment de cotitură și turcii au fost din nou în majoritate. După pacea de la Belgrad (1739), cetatea Mehadia, care a ajuns în mâinile turcilor, ar trebui să fie distrusă. Dar măsura a tot fost amânată până la 1752. A fost distrusă complet în al patrulea război turco-austriac între anii 1788 și 1791.