Geografie

Teritoriul de sud-vest al României şi parţial al Voivodinei (Serbia) de astăzi face parte din punct de vedere geografic se încadrează spaţiului delimitat la vest de Tisa, la est de culoarul Timiş-Cerna, iar la nord de cursul inferior al râului Mureş. Întregul areal este echilibrat din punctul de vedere al structurii geologice având în centru munţii Banatului, înconjuraţi de zone colinare înalte, care coboară spre vest teritoriului într-o câmpie la început, înaltă, dar care înspre Tisa se transformă într-o fâşie de teren mlăştinoasă, greu accesibilă decât de-a lungul unor cursuri de apă precum Caraş, Timiş, Aranca. Acest areal a fost numit în epoca modernă Banat.

Munţii Banatului care ocupă centrul teritoriului în discuţie sunt munţi de mică înălţime, ei se desfăşoară pe o suprafaţă de cca. 5.500 km2. Limita estică şi nord-estică este dată de culoarul Timiş-Cerna. Cea sudică de fluviul Dunăre, iar la vest şi nord-vest aceasta urmează un caracter sinuos, despărţind Munţii Banatului de depresiunile tip „golf” a Oraviţei (până la Valea Caraşului) şi respectiv localităţile Baziaş, Sasca Montană, Oraviţa, Secăşeni, Doclin şi Bocşa Română. Căderea în trepte mari, tectonice şi de eroziune de la est la vest, ca un amfiteatru, constituie una dintre trăsăturile caracteristice ale Munţilor Banatului. Delimitaţi de zone joase care le dau un aspect de bloc montan unitar, Munţii Banatului au, de fapt, altitudini absolut medii, ce se menţin între 600 şi 800 m.

Altitudinea, configuraţia reliefului şi poziţia Munţilor Banatului au avut repercursiuni directe în diversificarea climatică şi în structura celorlalte componente ale peisajului geografic. Ei se încadrează în ţinutul climatic al munţilor cu altitudini mijlocii. Ca atare, regimul climatic general reflectă efectele predominante ale maselor de aer dinspre vest, sud-vest şi nord-vest. Influenţa activităţii ciclonice, din direcţia Mării Mediterane, determină frecvente procese frontale, care generează adeseori timp umed, cu nebulozitate ridicată, precipitaţii şi unele încălziri locale persistente.

Reţeaua hidrografică a Munţilor Banatului – exceptând câţiva afluenţi ai Mureşului de pe flancul nordic al Munţilor Poiana Ruscă şi cursul superior al Begăi – este tributară directă a Dunării.

Râurile principale care drenează Munţii Banatului (Timiş, Nera, Caraş, parţial Cerna şi Mureş) au, în general, văi largi, cu terase, care au permis dezvoltarea unor aşezări omeneşti şi căi de comunicaţie.

Vegetaţia reprezintă o îmbinare a elementelor montane central-europene cu cele sudice, între care se disting anumite rarităţi floristice, ca urmare a influenţelor climatice submediteraneene.

Depresiunea Domaşnea – Mehadia este situată în estul Banatului, făcând parte din Culoarul depresionar Timiş-Cerna. Ea reprezintă chiar centrul culoarului denumit Culoarul Mehadiei, care face legătura între zona depresionară de la nord (Caransebeş) şi cea de la sud (Orşova). Apare ca o depresiune tipic intramontană, înconjurată fiind de înălţimile Munţilor Almăjului, Semenicului şi Cernei. În acest culoar este cuprins şi bazinetul Belareca, din aval de cheia Globu Rău şi bazinetul Lăpuşnicel-Pârvova, din amonte de cheia epigenetică a Globului Craiovei, formează o unitate fizico-geografică cu trăsături specifice unei depresiuni intramontane, purtând numele după localităţile mai importante şi axiale, situate în extremitatea nordică, comuna Domaşnea, şi cea sudică, comuna Mehadia.

Ca formă, Depresiunea Domaşnea-Mehadia este relativ dreptunghiulară cu, orientare nord-sud, lungimea ei medie fiind de aproximativ 25 km, iar lăţimea de 19 km; este cuprinsă între coordonatele geografice de 45 07` latitudine nordică (Vârful Padeş) şi 44 54` latitudine nordică (localitatea Mehadia). În longitudine, ea se încadrează între paralele de 22 10` şi 22 25` longitudine estică.

Limitele Depresiunii Domaşnea-Mehadia sunt în ansamblu destul de clare, ele corespunzând denivelărilor morfologice. Este vorba de contactul tectonic dintre depozitele miopliocene ale bazinului, cu cristalinul getic şi danubian al regiunilor limitrofe.

Limita de nord urmăreşte cumpăna de ape dintre bazinul hidrografic al Timişului şi cel al râului Belareca. Ea porneşte din Vf. Padeş (750 m), situat în extremitatea nord-estică, trecând spre vest, peste o serie de culmi şi înşeuări: Culmea Padeş – 750 m, Culmea Marazdân – 700 m, dealul Domaşnea – 607 m, înşeuarea Poarta Orientală – 540 m, Dealul Rătcovania – 570 m, Dealul Turcii Morţi – 600 m, până la Culmea Capului Dealului 748 m.

Limita de est apare foarte pregnant în relief, fiind în majoritate impusă de tectonică. Astfel, între Vf. Padeş , în nord, şi râul Belereca, limita urmăreşte o linie la baza abruptului tectonic al culmii Cernei Vâr, hipsometric la 800-700 m. Ea trece prin Dealul Ostriş – Babele – Lazuri – Cusa – Dealul Cernii. Pe acest aliniament se găseşte contactul dintre depozitele miopliocene şi cristalinul danucian. În continuare, limita urmăreşte contactul dintre depozitele sedimentare ale Dealului Dumbrava şi Munţii Cernei, apoi peste Ogaşul lui Pătru şi, în continuare, pe Valea Bolvaşniţa, limita urcă versantul estic al Culmii Prisaca, în zona de contact cu Dealul Zabel, până la izvoarele Văii Greaţca, apoi urmăreşte versantul stâng al acesteia până la confluenţa cu Valea Mare, unindu-se astfel, la baza Vf. Străjoţ, cu Valea Belareca, respectiv, limita sudică.

Limita de vest corespunde, în cea mai mare parte, cu un contact litologic (depozitele badeniane şi cristalinul getic din Munţii Semenic). Convenţional, limita urmăreşte vestul localităţilor Luncaviţa şi Verendin, Dealul Musnic, Valea Verendinului, vest de localitatea Mehadica, vest de Dealul Tâlva Crăciunescu, nord de localitatea Pârvova, până în înşeuarea Ţerova.

Limita de sud urmăreşte în totalitate contactul dintre cristalinul getic, stratele permiene de Verucano, granitul de Sfârdin şi formaţiunile sedimentare miopliocene. Astfel, limita trece prin înşeuarea Ţerova, Vf. Oşvina, Dâlmiţa, Culmea Călvii, Valea Sfârdinul Mic, Valea Globului, Valea Belareca – până la confluenţa cu Sfârdinul Mare în dreptul localităţii Mehadia6.

Fiind aşezată în vestul ţării, Depresiunea Domaşnea – Mehadia se încadrează în condiţiile climatului temperat continental cu nuanţe moderate. Regimul climatic este influenţat de masele de aer ciclonale sau anticiclonale, din vest şi nord-vest de influenţă mediteraniană.

Poziţia sa ca unitate depresionară intramontană, ca şi aspectul de culoar pe care îl are, în cădere masivele muntoase, cu creşterea altitudinală a depresiunii dinspre centru spre periferie în zonele de contact cu munţii, creează o serie de condiţii climatice locale, un topoclimat propriu de depresiune, cu nuanţe diferite de la nord spre sud.

Poziţia sa ca unitate depresionară intramontană, ca şi aspectul de culoar pe care îl are, în cădere masivele muntoase, cu creşterea altitudinală a depresiunii dinspre centru spre periferie în zonele de contact cu munţii, creează o serie de condiţii climatice locale, un topoclimat propriu de depresiune, cu nuanţe diferite de la nord spre sud altitudinală de la nord (Domaşnea, 430 m) spre sud (Mehadia, 190 m), cuprins între masivele muntoase, cu creşterea altitudinală a depresiunii dinspre centru spre periferie în zonele de contact cu munţii, creează o serie de condiţii climatice locale, un topoclimat propriu de depresiune, cu nuanţe diferite de la nord spre sud.

Detalii:
Suprafata: 17969 ha
Intravilan: 349 ha
Extravilan: 17620 ha

Istoric I Cultura I Geografie I Obiective turistice I Evenimente locale I Lacașe de cult I Ocupații si meșteșuguri